Preşedintele CNCAN, dl. dr. ing. Rodin TRAICU, a participat vineri 12 octombrie a.c., în Bucureşti, la sediul de conferinţe al MB Telecom Ltd., la Conferinţa anuală a Societăţii Române de Radioprotecţie ( SRRp), în cadrul căreia au fost propuse două secţiuni, cu următoarea tematică: “Evoluţia radioprotecţiei în Romania ultimilor 100 de ani” şi Masa rotundă: “Implementarea Directivei Consiliului Europei nr. 2013/59/Euratom”.









În cuvântul de deschidere al conferinţei, dl Rodin TRAICU, a prezentat eforturile C.N.C.A.N. legate de transpunerea "Directivei Consiliului Europei nr. 2013/59/Euratom’’.




Societatea Română de Radioprotecţie a fost fondată în 30 Mai 1990 şi este membră a Asociaţiei Internaţionale de Protecţie Radiologică (IRPA) din anul 1992, precum şi a Asociaţiei Societăţilor IRPA din Europa, din anul 2000, având la începutul acestui an un număr de 76 membri activi.


Preşedintele SRRp este dl. dr. fiz. Constantin MILU.


Au participat reprezentanţi ai SRRp, IFIN –HH, Facultatea de Fizică, Bucureşti, ANPM, APM DOLJ, CMDTAMP Bucureşti, CNE Cernavodă, INSP Bucureşti, CANBERRA PACKARD SRL, S.C. DOZIMED SRL, DOSITRAKER S.R.L, Dyomedica CND, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Chişinău - Republica Moldova, ISP-Iaşi şi CNCAN-Bucureşti.


Din partea CNCAN, au fost prezenți reprezentanți ai direcțiilor de autorizare și control a surselor de radiații ionizante.