Romania a participat la cea de a șasea Reuniune de Examinare a Părților Contractante a Convenției Comune asupra gospodăririi în siguranță a combustibilului nuclear uzat și asupra gospodăririi în siguranță a deșeurilor radioactive (denumită în continuare Convenția Comună) organizată în temeiul articolului 30 din Convenția Comună și a avut loc la sediul AIEA din Viena, Austria, între 21 mai și 1 iunie 2018.

Delegația Romaniei la cea de-a șasea Reuniune de Examinare a Părților Contractante la Convenția Comună a fost condusă de președintele CNCAN d-l Rodin Traicu.

Delegații din mai mult de 78 de țări au participat la întâlnirea de examinare, unde au prezentat, discutat și examinat rapoartele naționale, care s-au referit la măsurile luate de părțile contractante pentru a-și îndeplini obligațiile care le revin în temeiul Convenției Comune.

Convenția Comună este primul instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic în domeniul siguranței gestionării deșeurilor radioactive și a combustibilului uzat. În cadrul acesteia părțile contractante îşi prezintă rapoartele naționale cu privire la activitatea desfășurată pentru a fi examinate de către celelalte părți într-un proces care urmărește să încurajeze îmbunătățirea continuă.

În prima săptămână a întâlnirii, reprezentanții au prezentat și dezbătut rapoartele naționale în vederea identificării provocărilor, sugestiilor, bunelor practici și a zonelor cu performanțe bune. Agenda celei de-a doua săptămâni s-a concentrat asupra rezultatelor examinării.

Întâlnirea de examinare a mai cuprins, de asemenea, sesiuni tematice privind evoluțiile recente și provocările legate de gestionarea în siguranță a surselor radioactive închise, aspectele generale legate de siguranță, provocările și aspectele de acceptare publică asociate stocării și depozitării deşeurilor radioactive de înaltă activitate.

România a ratificat Convenția Comună adoptată la Viena la 5 septembrie 1997, prin Legea nr. 105/1999 din 16 iunie 1999, intrată în vigoare la 21 iunie 1999. Convenția Comună fost semnată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în calitate de autoritate națională cu atribuții în aplicarea prevederilor Convenției Comune.

Pentru cea de a șasea reuniune au fost stabilite opt grupuri de țări, iar România a facut parte din grupul 7, alături de alte țări cu industrie nucleară cum ar fi Brazilia, Germania, Ucraina, Emiratele Unite Arabe dar și cu țări fără combustibil nuclear uzat în care sursele de radiații inchise uzate sunt principalele tipuri de deșeuri pe care le gestionează.

Raportul Național al României pentru cea de-a șasea Reuniune de Examinare a Părților Contractante la Convenția Comună a fost elaborat de către CNCAN în cursul anului 2017. Principalele instituții care au contribuit la elaborarea Raportului Național al României au fost: Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Sucursala CNE Cernavodă, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Sucursala Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, Compania Națională a Uraniului şi Agenția Națională şi pentru Deșeuri Radioactive.