Cooperare multilaterală

 

Western European Nuclear Regulators Association ( WENRA)

Western European Nuclear Regulators Association (WENRA) este asociaţia autorităţilor de reglementare şi control în domeniul securităţii nucleare din Europa. Este o asociaţie non-guvernamentală alcătuită din conducătorii şi membrii autorităţilor de reglementare a activităţilor nucleare, din statele europene care deţin centrale nucleare.

Obiectivele majore urmărite de WENRA sunt dezvoltarea unei abordări comune privind securitatea nucleară şi reglementările din domeniu în cadrul Uniunii Europene şi asigurarea unei evaluări independente a securităţii nucleare din Statele Membre ale Uniunii Europene.

WENRA a fost creată în 1999 şi cuprindea iniţial organismele de reglementare din 10 ţări: Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie. România, prin Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a participat ca observator la întâlnirile WENRA încă de la momentul înfiinţării, devenind membru cu drepturi depline în anul 2003.

În exercitarea atribuţiilor sale, WENRA elaborează rapoarte tehnice privind regimul de reglementare şi evaluarea securităţii nucleare. WENRA îşi desfăşoară activitatea atât în cadrul reuniunilor plenare bianuale cât şi în cadrul celor trei grupuri de lucru la nivel de experţi: grupul pentru armonizarea conceptului de securitate nucleară pentru reactorii nucleari de putere (RHWG), grupul pentru armonizarea conceptului de securitate a managementului deşeurilor radioactive (WGWD) şi grupul privind practicile de inspecţie (WGIP).

 

Grupul European la Nivel Înalt privind Securitatea Nucleară şi Managementul Deşeurilor Radioactive (ENSREG)

Grupul European la Nivel Înalt privind Securitatea Nucleară şi Managementul Deşeurilor Radioactive (ENSREG) a fost înfiinţat ca urmare a invitaţiei Consiliului de a institui un grup european la nivel înalt, înscrisă în Concluziile sale din 8 mai 2007 privind securitatea nucleară şi managementul în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive. ENSREG are ca mandat stabilirea unui cadru comunitar pentru menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a securităţii instalaţiilor nucleare şi a managementului combustibilului nuclear uzat şi deşeurilor radioactive. Securitatea nucleară şi managementul în siguranţă al combustibilului nuclear uzat şi al deşeurilor radioactive reprezintă o responsabilitate naţională a statelor membre ale Uniunii Europene (UE), iar deciziile privind măsurile de securitate şi supraveghere ale instalaţiilor nucleare rămân exclusiv în competenţa autorităţilor naţionale din domeniu. În acest context, ENSREG doreşte să stabilească o serie de condiţii pentru perfecţionarea continuă a cadrului de cooperare la nivel Comunitar în domeniul securităţii nucleare şi al managementului în siguranţă al combustibilului nuclear uzat şi al deşeurilor radioactive. ENSREG reuneşte conducătorii autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul securităţii nucleare din toate statele membre ale UE, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare asigurând reprezentarea din partea organismului de reglementare în domeniul nuclear din România.

 

 

Agenţia pentru Energie Atomică din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (NEA/OECD)

CNCAN, la invitaţia NEA/OCDE participă încă din anul 2000 la Comitetul pentru legislaţie nucleară cu statut de observator ad – hoc. La noua invitaţie transmisă României în 2010 de către NEA/OCDE pentru participarea la comitetele principale ale Consiliului, CNCAN şi-a manifestat intenţia de participare la lucrările următoarelor comitete şi grupuri de lucru aferente:

1. Comitetul pentru securitatea instalaţiilor nucleare (CSNI)

  • Grupul pentru revizia programului CSNI (PRG)
  • Grupul de lucru pentru analiza şi gestionarea accidentelor (WGAMA)
  • Grupul de lucru privind evaluarea riscului (WGRISK)
  • Grupul de lucru privind securitatea ciclului combustibil (WGFCS)

2. Comitetul pentru reglementarea activităţilor nucleare (CNRA)

  • Grupul de lucru privind practicile de inspecţie (WGIP)
  • Grupul de lucru privind experienţa în operare (WGOE)
  • Grupul de lucru privind comunicarea cu publicul a organismului de reglementare în domeniul nuclear (WGPC)
  • Grupul de lucru privind reglementarea reactorilor de generaţie nouă (WGRNR)

3. Comitetul pentru protecţia la radiaţii şi sănătate publică (CRPPH)

De asemenea CNCAN şi-a manifestat interesul de a participa în continuare la Comitetul pentru legislaţie nucleară (NLC).

Prin activitatea care se desfăşoară în cadrul acestor comitete, NEA/OCDE vine în sprijinul statelor participante în vederea menţinerii şi dezvoltării continue a cunoştinţelor şi capabilităţilor pentru evaluarea securităţii reactoarelor nucleare şi a instalaţiilor privind ciclul combustibilului nuclear. De asemenea, un alt scop al NEA/OCDE în ceea ce priveşte înfiinţarea acestor comitete l-a constituit stabilirea liniilor directoare privind reglementarea, autorizarea şi inspecţia instalaţiilor nucleare, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător al securităţii nucleare, identificarea evenimentelor care pot să apară şi analiza posibilelor implicaţii ale acestora astfel încât să poată fi luate măsurile necesare privind protecţia la radiaţii. Comitetele, împreună cu grupurile de lucru aferente, constituie forumuri de discuţie, schimb de informaţii şi experienţă între reprezentanţii ţărilor participante, având ca scop promovarea cooperării între statele membre ale OECD. În particular, fiecare grup de lucru îşi propune să facă o diseminare a lecţiilor învăţate în vederea creşterii eficienţei şi eficacităţii instituţiilor participante. Documentele elaborate în cadrul acestor lucrări constituie bază de referinţă, împreună cu celelalte documente specifice, pentru activitatea instituţiilor participante.