În data de 06 iunie a.c., președintele CNCAN, dl. Rodin Traicu a participat la Conferința cu tema De ce, unde si cum se blocheaza investitiile in energetica romaneasca ?”, organizată de către Energy-Center.ro, în colaborare cu Ministerul Energiei.

În cadrul dezbaterilor, a președintele CNCAN, Rodin Traicu a luat cuvantul și a vorbit despre sistemul energetic românesc, despre prelungirea duratei de viață a Unității 1, precum și despre posibilitatea realizării Unităților 3 si 4 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, menționându-se faptul că  aceasta înregistrează cei mai ridicați parametri de siguranță și securitate nucleară.

“Nu intamplător, pentru Nuclearelectrica, prelungirea duratei de viață a Unității 1 este prioritatea momentului. Au fost realizate deja la nivel mondial lucrări de prelungire a duratei de viață pentru 6 unități nucleare. Din acest punct de vedere venim deja pe un teren batatorit. Tehnologia este deja pusă la punct și s-a dovedit că siguranța și securitatea sunt la cele mai ridicate cote. Cu o investitie de aproximativ 1,5 miliarde euro (estimativ) putem avea o centrală pracatic nouă si cu o durată de viată de incă 30 de ani”. (Rodin Traicu, presedinte CNCAN).