Comunicat de presa 

In data de 27 august 2019, la sediul CNCAN a avut loc vizita Directorului General al Agentiei pentru Energie Nucleara (AEN) dl William D. Magwood IV. AEN este o agentie interguvernamentala care funcțtioneaza in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economicăa (OCDE) cu scopul  de a sprijini tarile membre in vederea mentinerii si dezvoltarii bazelor stiintifice, tehnologice si juridice necesare utilizarii energiei nucleare in scopuri pașnice.

Romania este membra a AEN incepand cu anul 2017, Agentia Nucleara si pentru Deseuri Radioactive (ANDR) fiind Punct National de Contact in ceea ce priveste  cooperarea tehnica internationala cu AEN. Statutul de membru al AEN asigura sectorului nuclear din Romania accesul la cele mai bune practici, studii si cercetari, precum si o expertiza valoroasa in acest domeniu.

La reuniune au participat dl William D. Magwood IV, Directorul General al  al AEN, dna Aleshia Duncan, expert pe probleme nucleare in cadrul Departamentului pentru Energie al SUA, precum si dl Horia Grama, Presedintele ANDR împreuna cu dna Ivonne Saghiu, Vice-presedintele ANDR.

CNCAN a fost reprezentat la aceasta intalnire de dl Rodin Traicu, presedintele CNCAN, dl Cantemir Ciurea-Ercau, directorul Directiei Ciclul Combustibilului Nuclear si reprezentanti ai Directiei Relatii Internationale si Comunicare.

Dupa prezentarea noutatilor din domeniul de reglementare nuclear de catre CNCAN, au fost purtate discutii în scopul identificarii modalitatilor de implicare a institutiilor de profil din Romania in viitoarele proiecte si activitați ale AEN. De asemenea au fost mentionate obiectivele pe termen scurt și mediu pe care AEN le poate sprijini.